De ce curs de bucătărie vegetariană?! - rawdia academy

De ce curs de bucătărie vegetariană?!

Răspunsul este clar ca lumina zilei: pentru că, deşi tot mai multă lume cere mâncăruri fără carne sau alte produse de origine animală în cantine, restaurante, bistro-uri, oferta de produse culinare de acest gen este foarte săracă. Vrei ceva fără produse care vin de la porc, oaie, pui sau vacă?! N-ai altă şansă decât să iei salată (asta în cazul în care nu înoată în maioneză sau smântână) sau o garnitură (deşi şi acestea sunt adesea făcute cu untură sau unt). O să discutăm cu altă ocazie de ce tot mai mulţi oameni vor să treacă la vegetale. Nu este acesta subiectul pe care îl abordez aici. Ci competenţa, abilitatea celor din HORECA de a oferi şi altceva decât cartofi prăjiţi cu salată de varză celui care vrea vegetale. Ne-am aştepta ca într-o ţară cu numeroase zile de post religios, post care este fix un regim alimentar vegan, să existe o diversificare mai mare a felurilor de mâncare pe care bucătării ştiu să le prepare fără ou, carne sau brânză. Dar nu, nu este aşa, practica îmi confirmă spusele. Am colindat restaurante din întreagă Românie şi de fiecare dată, cu excepţii pe care le număr pe degetele de la o mână, am fost dezamăgită. Dezamăgirea s-a combinat cu revolta faţă de afirmaţiile multor bucătari şi clienţi deopotrivă care spun că nu se poate găti şi gustos, şi vegetarian. Nu se poate şi pace să dai gust mâncării fără carne sau deserturilor, fără ou, lapte sau smântână!!! Ei bine, dragii mei, vă contrazic atât excepţiile de care aminteam anterior, restaurante româneşti care au ridicat la rang de artă bucătăria vegetariană, ca şi miile de siteuri, bloguri, canale de youtube româneşti şi , mai ales, străine, care prezintă ce se poate face din legume, leguminoase, fructe, seminţe, cereale. S-a ajuns până acolo încât concursuri culinare de prestigiu s-au câştigat cu feluri de mâncare vegane. Dacă aş fi bucătar, aş considera acest lucru ca fiind o provocare personală, ceva ce-mi pune la încercare abilităţile profesionale. Nu sunt bucătar, sunt doar un amator în bucătărie şi chiar şi aşa, ascultând sfaturile profesioniştilor, am reuşit să pun pe masă feluri de mâncare pe care şi omnivorii le mănâncă lingându-se pe degete! Este adevărat, îmi amintesc anii în care doream să devin vegană, dar pur şi simplu nu ştiam să fac mâncare altfel decât învataţasem, cu carne, oase, lactate, ouă etc. A trebuit să învăţ. Şi rezultatele, deşi la nivel casnic sunt bune, sunt foarte departe de un nivel profesional.

În concluzie, de ce un curs de bucătar vegetarian?! Pentru că piaţă cere tot mai mult astfel de produse, pentru a-ţi dovedi ţie însuţi că eşti capabil să faci mâncare gustoasă, delicioasă şi sănătoasă fără elemente de origine animală, pentru a-ţi satisface clienţii şi pentru a-i face să revină ca să se regaleze cu ce le aşezi în farfurie! Succes!

Inscriete-te la cursul de bucatari vegetarieni aici

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

   

ANPC | SOL | Termeni și Condiții | GDPR

© 2013-2018 RAWDIA FOOD SRL, CUI: 32011172, Reg. Com. J40/8869/2013. Toate drepturile rezervate.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

There are no products

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account