FORMATORI - rawdia academy

FORMATORI

Conf. Dr. Corina-Aurelia Zugravu

Conf. Dr. Corina-Aurelia Zugravu

medic în Nutriție și Igiena Alimentației

Salut!
Sunt Corina Zugravu și cred în știință, studii și cercetări. Pentru mine nu există jumătăți de măsură sau nuanțe de culoare, mai ales atunci când vorbim despre mâncarea noastră cea de toate zilele.

Dintotdeauna am fost atrasă de natură, biologie și sănătate, cu toate acestea am ales un liceu de matematică. În cei 4 ani de studii mi-am cultivat logica științelor exacte și mi s-a cristalizat hotărârea de a urma medicina și a fost cel mai bun compromis pentru dorința mea de a mă ocupa de ființele vii, umane sau nu.

Nutriția și mâncarea m-au pasionat dintotdeauna! În copilărie pe lângă cărțile polițiste, o lectură preferată o reprezentau și… cărțile de bucate.

Se fac 28 de ani de când am absolvit Facultatea de Medicină din București și de atunci predau cursurile de igiena alimentației și nutriție în aceeași instituție.

Cariera mea ar fi incompletă dacă în toți acești ani nu aș fi lucrat în domeniul nutriției și siguraței alimentare în organisme guvernamentale din România. După intrarea României în Uniunea Europeană am început să particip la lucrări ale comisiilor de experți de profil aparținând unor organisme europene (EFSA, Comisia Europeana, etc).

Alimentația joacă un rol central în sănătatea omului. Tocmai de aceea consider că misiunea mea în calitate de pedagog este să fac o educație nutrițională serioasă. Indiferent că predau un curs universitar sau că susțin o conferință, cunoștințele pe care le împărtășesc sunt informații științifice demonstrate prin studii și cercetări urmând să fie folosite atât personal cât și în activitatea profesională.

În zilele noastre există un interes incomensurabil pentru nutriție. Tocmai de aceea îmi doresc ca aceste cunoștințe din domeniul nutriției pe care eu le dau mai departe, să fie cunoscute corect si aplicate în viața de zi cu zi de cât mai mulți oameni și să reprezinte un aliat pentru un trai mai îndelungat și cât mai sănătos.

Stefan Nită

Stefan Nită

chef vegetarian

Salut!

Sunt Chef Ștefan Niță și perfecțiunea este cuvântul care mă definește. Atunci când vorbim despre mâncare sunt mereu în căutarea gustului perfect. Iată de ce am ales să călătoresc mult prin țară și străinătate și să experimentez bucătării variate și  stiluri diferite de gătit. Astfel am acumulat o experiență emoțională și senzorială care m-a făcut să descopăr partea umană din bucătăaria raw-vegană de care m-am îndrăgostit odată și pentru totdeauna. Din acel moment mi-am propus să transpun această experiență umană acumulată în toate preparatele cărora le dau viață.

Deși am câteva cursuri și certificări în buzunar, Natura și Viața în toate manifestările, sunt maeștrii și inspirația mea zi de zi.

Am gătit vegetarian, vegan și raw-vegan cu drag, ani la rând, fapt pentru care fac parte din prima generație de specialiști din domeniu. Am conceput și am livrat preparate vegane și raw-vegane la nivel de restaurant și bucătărie profesională în toate colțurile României.

Acum “am crescut mare” 🙂 și am dezvoltat latura de consiliere profesională și personală: dau mai departe tot ce am învățat tuturor celor care vor să învețe. Tocmai de aceea ofer consiliere companiilor, restauranteleor și firmelor de catering, cât și evenimentelor private. Cu dragă inimă susțin cursuri de gătit și inițieri în bucătăria vegetariană, vegană și raw-vegană la care te aștept cu drag la Rawdia Academy.

Dr. ing. Florin Șoptică

Dr. ing. Florin Șoptică

Expert în stiinte alimentare

De profesiune bromatolog, lucrează ca expert independent/ consultant în industria alimentară românească și ca lector asociat la UMF Carol Davila. Expertiza sa este din sfera științelor biologice aplicate în studiul alimentelor și se axează pe dezvoltarea și expertizarea produselor alimentare. De-a lungul carierei de 13 ani, a activat atât în organizații publice de cercetare, cât și în companii din sectorul privat.

Iulian Duțu

Iulian Duțu

țăran brutar

Salut, sunt Iulian Duță și sunt țăran brutar. Specificitatea pâinilor plămădite de mâinile mele este simplitatea. Nu folosesc drojdie de bere, plămădesc pâine cu 3 ingrediente: făină, apă și sare. Hai să îți spun povestea mea.

După 16 ani de lucrat în industria ospitalieră, hoteluri și vase de croazieră, am hotărât să îmi schimb viața dramatic pentru că nu mă mai regăseam în nebunia pe care o trăiam zi de zi. Împreună cu soția mea și cei 2 copii ne-am mutat din București într-un sat din Țara Hațegului, unde încercăm să readucem la viață o gospodărie părăsită, de fapt niste ruine si o livadă.

Pasiunea mea este brutăria țărănească și din 2009 încoace am făcut acasă peste 1000 de pâini. Am urmat cursurile de brutărie și m-am oferit voluntar în brutăria țărănească a unui englez dintr-un sat francez (drăguță combinație, nu?) unde am plămădit și am copt la cuptor cu lemne câte o sută de pâini pe zi. aici mi-am perfecționat eu tehnica de brutar.

Deși nu am lucrat niciodată într-un mediu formal, de mai bine de 7 ani susțin ateliere și predau tehnici de brutărie artizanală sau mai bine zis, arta simplității de face pâine bună. Totodată ofer consiliere proprietarilor de brutării care produc pâine cu maia și o fac din suflet, căci sufletul meu e ca o pâine caldă proaspăt scoasă din cuptor.

   

ANPC | SOL | Termeni și Condiții | GDPR

© 2013-2018 RAWDIA FOOD SRL, CUI: 32011172, Reg. Com. J40/8869/2013. Toate drepturile rezervate.

Platformă dezvoltată și administrată de ROcreativ

There are no products
sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account